Consiliul Concurenței are pregătit un proiect de act normativ prin care se asigură transpunerea Directivei ECN+ (European Competition Network), prin care se întăresc puterile de investigație ale autorității de concurență, a declarat pentru Agerpres, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.
Taxa de examinare instituită de Parlament pentru investitorii străini din afara Uniunii Europene a fost eliminată dintr-un proiect de lege, prin votul senatorilor, la cererea președintelui Iohannis. În acest scop, șeful statului trimisese înapoi, în luna iulie, Parlamentului, pentru reexaminare, ordonanța de urgență a Guvernului prin care a fost stabilit că investițiile străine directe din afara Uniunii Europene sunt avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE - după cum a semnalat Profit.ro la momentul aprobării în Executiv.
După ce senatorii au eliminat, la solicitarea președintelui Iohannis, o taxă care ar fi fost impusă investitorilor străini și ar fi revenit Consiliului Concurenței, Parlamentul a suplimentat bugetul pe anul viitor al autorității de concurență cu 625.000 lei. Suma ar fi necesară pentru a asigura ”pregătirea personalului de specialitate” și logistica corespunzătoare secretariatului Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD).
Taxa de examinare instituită de Parlament pentru investitorii străini din afara Uniunii Europene a fost eliminată dintr-un proiect de lege, prin votul senatorilor, la cererea președintelui Iohannis. În acest scop, șeful statului trimisese înapoi, în luna iulie, Parlamentului, pentru reexaminare, ordonanța de urgență a Guvernului prin care a fost stabilit că investițiile străine directe din afara Uniunii Europene sunt avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE - după cum a semnalat Profit.ro la momentul aprobării în Executiv.
Șeful statului a trimis înapoi Parlamentului, pentru reexaminare, ordonanța de urgență a Guvernului prin care s-a stabilit că investițiile străine directe din afara Uniunii Europene sunt avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE - după cum a semnalat Profit.ro la momentul aprobării în Executiv. Șeful statului reclamă, însă, și nu e de acord cu instituirea taxei de examinare plătită de persoanele obligate să depună cerere de autorizare a unei investiții străine, modul de stabilire a taxei, precum și destinația veniturilor generate de aceasta.
Senatorii au adoptat ordonanța de urgență a Guvernului prin care s-a stabilit că investițiile străine directe din afara Uniunii Europene sunt avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții SRI și SIE - după cum a semnalat Profit.ro la momentul aprobării în Executiv. În schimb, senatorii au eliminat prevederea, introdusă tot prin ordonanța de Guvern, ca paza președintelui Consiliului Concurenței să fie asigurată de Serviciul de Pază și Protocol (SPP) și propun ca investițiile străine deja realizate să poate fi chiar ”anulate”.
În cadrul Consiliului Concurenței va fi înființată o structură specializată cu atribuții privind analiza și identificarea barierelor de natură a restrânge sau împiedica accesul operatorilor economici români pe piața altor state membre ale Uniunii Europene.
Comisia Europeană a solicitat gigantului american din domeniul semiconductoarelor Broadcom să elimine anumite clauze din contractele cu 6 clienți majori cu scopul de a "preveni daune semnificative și ireparabile" la adresa competiției.
Comisia Europeană va propune săptămâna aceasta extinderea graduală, până la finalul lui 2020, a regulii votului majoritar asupra tuturor chestiunilor legate de politicile de taxare ale UE, o mișcare cu potențial conflictual menită să pună capăt dreptului de veto al statelor membre în această materie, manifestat prin exigența unanimității în luarea deciziilor și la care multe dintre ele nu sunt deloc dispuse să renunțe, scrie Financial Times.
Google este acuzat că nu face suficient pentru a pune în practică decizia Comisiei Europene în urma căreia a primit cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene pentru politici neconcurențiale.
Firma care operează turneul de tenis de la Madrid al lui Ion Țiriac susține în instanță că obligația impusă de WTA ca premiile oferite jucătoarelor participante să fie egale cu cele destinate jucătorilor încalcă legislația Uniunii Europene privind concurența și reprezintă o formă de abuz de poziție dominantă, în condițiile în care competiția feminină din capitala Spaniei generează mai puțini bani decât cea masculină.